duminică, 28 mai 2017

Pomi, izvoare, suflete..

         Nenumărate au fost clipele când credeam că toată umanitatea a fost compromisă.. infectată de egoism și superficialitate.

         Mi-a fost scris parcă să întâlnesc oameni ce mi-au adus uimirea în inimă, oameni de o frumusețe lăuntrică ce nu poate decât să te fascineze


         Oameni.. ale căror suflete par a fi o livadă de pomi roditori, iar ici-colo fântâni.. adânci și pline cu apă proaspătă, numai bună sa potolească setea celor obosiți și însetați.

         Nu-mi venea a crede ochilor mărimea și mulțimea lucrurilor frumoase ce iși găseau locul acolo, în sufletul unui singur om.



Nu poți să nu fi impresionat de acele fântâni cu o apă atât de limpede, atât de curată.


Suflete mari...

Suflete mici..


         Atent, am căutat aceste lucruri în mulți.. fără nici o șansă.
Pomii erau fără rod, uscați și cu crengile rupte și lăsate jos la rădăcină, fântânile erau fără apă, pline de pietre și alte lucruri nefolositoare binelui, noroi în cel mai fericit caz.. nicidecum apă.


         Cum poate fi posibil așa ceva m-am întrebat, și ridicând privirea am zărit un batrânel, cărunt, si parcă prea sigur pe el știind anii ce îi biruise.

În urmă cu mulți ani, spuse el, locul acesta era minunat, livada era îngrijită, roditoare, fântânile erau curate..”

Năucit l-am întrerupt.. nu reușeam să înțeleg cum si de ce s-a ajuns in acea stare.


         Privind crengile rupte și uscate ce erau aruncate lângă rădăcină am înțeles că au fost rupte din cauza fructelor ce le purtau.. an de an trecători preocupați doar de poftele și dorințele lor egoiste care se vor satisfăcute cu orice preț și în cel mai scurt timp au rupt si au prădat cu nesaț.

         An dupa an a fost la fel.. pomul rodea tot mai mult și tot mai frumos, iar trecătorii tot mai grabiți și flămânzi,  până într-o zi, când obosit de acest freamăt nesfânt al unei lumi parcă sedusă de ignoranță a salutat ultimul apus, și apoi s-a odihnit.

Dar fântânile?

         Într-o zi am obosit să le mai curăț, răspunse omul, iar trecătorii zi de zi aruncau câte o piatră ce trebuia dată uitării, de care doreau să scape.. pe care sa nu o mai vada niciodată.. 
         așa a devenit tot mai greu de curățat și la urmă, apa ce în forma pârâiașului învinge stânci impresionante, a fost bătută la ea acasă iubind omul."
         
         Renunțând la tăria prin care fărâmă stânci, apa s-a dat pe sine omului luând forma vieții intr-un pahar.

Unul dintre acei trecători era chiar el, am ințeles..


         Căutăm gropi cât mai adânci în sufletele noastre, în care să aruncăm amintiri ce sperăm să le uităm, sau măcar să nu le mai întâlnim, să nu le mai retrăim.


Piatră cu piatră.. adunăm.. și devenim greoi și înceți în simțiri, fără viață, fără speranță.


La rădăcina pomului uscat se ivesc niște lăstari, cred ca viața îvinge în cele din urmă.


         Cu siguranță într-o zi și acel izvor de apă va găsi drumul spre lumină, printre pietre dacă trebuie, astfel spălându-le de toată murdăria adusă de frică și răutate, arătându-se învingător încă odată.


         Cum poate pomul iubi mai bine decât dându-și rodul la timp, an de an, tot mai bogat și tot mai frumos,

iar izvorul dându-ți apă pentru trup, apă pentru suflet.


         Unele pietre nu mai pot fi scoase, dar pot fi spălate de apa ce se grabește spre oameni.


Fii ceea ce ai fost creat să fi,

          nu ceea ce trecătorii au sperat sa devii.

luni, 15 mai 2017

Cioburi.. de valoare

       Cioburi.. ruine..

      Asta vedem privind la destinele ce parcă s-au lovit de un zid prea gros.. prea înalt  și s-au spart.


      S-au spart în mii de cioburi.. atât de tare încât parcă avem certitudinea că niciodată nu vor mai fi aduse împreună.


      Cuprinși de nostalgia formei avute într-un ieri prea îndepărtat, visăm.. visăm la ceea ce am fi putut realiza, visăm la zborul spre un înalt neatins.


Se frâng și visele lovindu-se de același zid prea gros și prea înalt.


      Locuim între dărâmătri și totuși îi spunem acasă, tinem cioburi în mână și asteptăm sa fie umplute cu apă proaspătă într-o zi.. doar sunt ruinile noastre, sunt cioburile noastre..


      Mulțumindu-te să locuiești între dărâmaturile unei vieți fără viziune, vei uita ca poți să visezi, vei uita că poți și trebuie să te desprinzi de glie, vei uita cine ești și pentru ce ai fost creat.



Ruinile.. au fost cândva o casă..

      
Valoarea cioburilor nu stă în ceea au fost ieri, ci în ceea ce tu faci azi cu ele..


Începe să aduni.

Meditatia zilei

Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul Omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.
Marcu 8.38


Răsplătit din plin

        Înainte cu mulți ani, un domn din Franța ședea pe o bancă la marginea unui lac și admira creația minunată a lui Dumnezeu. Era slăbit și deformat trupește, dar sufletul lui, care nu se putea vedea, era nobil și primea tot ce este frumos și bun.

       Câțiva turiști tineri au trecut pe lângă el și au vorbit de rău în obrăznicia lor ușuratică de domnul străin cu înfățișarea lui care nu atrăgea atenția. Printre turiști se afla un tânăr, care i-a mustrat pe însoțitorii săi cu cuvinte serioase.

       Străinului i-a făcut bine gândirea tânărului.
     
       S-a iscat o discuție între cei doi, și din discuție mai târziu un schimb de scrisori activ, pe o perioadă de câțiva ani. Și când domnul a murit în Orleans, instanța i-a comunicat tânărului, care devenise între timp predicator și tată, că este singurul moștenitor al unui castel și al multor averi.

   
        Aceasta a fost urmarea și răsplata slăvită a intervenției tânărului pentru un străin necunoscut, nebăgat în seamă.

       Știi că cel mai mare străin în această lume a fost Isus Hristos, Domnul slavei? Și El a fost aici cel mai disprețuit; și El este tot așa și astăzi într-o anumită privință.
     
Spune, porți ocara Lui și intervii pentru El în acest timp și în această lume rea?



sursa: http://www.gbv.ro

luni, 8 mai 2017

Rod bogat


Un vânzator de literatura crestina a vândut într-un sat polonez o Biblie. Dupa ce trecu din nou pe acolo dupa trei ani, trai bucuria sa gaseasca nu mai putin de doua sute de persoane, care doar prin citirea acestei Biblii au gasit în Isus pe Mântuitorul lor. Pentru ca aveau la dispozitie un singur exemplar al acestei carti pretioase, au ajuns la ideea sa îndeparteze cotorul si sa împarta în mai multe bucati aceasta Biblie care sa circule între ei, pentru ca toti sa poata profita de ea. Multe pagini au fost copiate, altii le-au învtat pe de rost. Vânzatorul care nu stia nimic de aceasta, le-a propus locuitorilor satului sa se adune pentru a le citi câteva versete deosebit de importante. Spre marea lui surprindere, începura unul dupa altul sa recite capitole întregi pe care le învatasera ! Se simtea cât de pretios le era Cuvântul lui Dumnezeu.
 Avem si noi aceasta foame si aceasta sete dupa Cuvântul lui Dumnezeu?
 (Psalm 119.11, 57, 103, 105, 160, 162).
Noi care nu avem probleme sa ne procuram o Biblie, care posedam poate mai mult decât un exemplar, o citim cu tot atâta râvna ? Îi dam crezare? O pretuim, o apreciem si o punem la inima ?

Mesagerul crestin

duminică, 7 mai 2017

Parfum de ploaie

      Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului..
Ne amintim atât de bine că suntem țărână, și uităm că țărâna aceasta a fost modelată să poarte chipul Lui, nu urmele furtunilor ce le întâlnim în cale.


       Pozăm în oameni smeriți proclamând o veșnică nevrednicie, o veșnică neputința, suntem păcătoși, recunoaștem și chiar ne mândrim.. cât de smeriți suntem recunoscând..


       Stăm cu ochii ațintiți spre lucrurile ce demult trebuiau lăsate in urmă, si ținem de aceea fațadă.. de nereproșat, și totuși fără viață, fără bucurie, fără victorie.


       Când îți întorci privirile spre EL te luminezi te bucurie.. ce simplă e soluția la toate privirile fără speranță, fără scop.

      Când îți întorci privirile spre El..    vezi ca există o altă proclamație, diferită de aceea a înfrângerii, o proclamație a ceea ce suntem prin El - copii restaurați în imaginea Lui, perfecți în ochii Tatălui, și acest fapt este atât de adevărat pe cât este de adevărat ca Hristos a înviat.

Altfel totul este zadarnic.


      Domnul nostru a fost dat la moarte, le spunea apostolul Pavel romanilor, din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat, din pricină ca am fost socotiți drepți.

Învierea a fost condiționată de justificarea aleșilor Lui.

      Iata de ce, dacă n-a înviat Hristos, credința noastră este zadarnică.   Speranța noastră dispare.

Domnul este viu, si așa ramâne!

      Poți fi doar un creștin facut perfect la cruce, care știe acest lucru, și feluritele încercari nu-i pot sterge zâmbetul cu parfum de cer,

sau, un creștin “smerit” dar nesigur, cu un Hristos mort, fără bucurie fără speranță..


Cel smerit, deschide ochii și îl vede pe Christos, suficiența Lui, bunătatea Lui, dar nicidecum pe sine.

sâmbătă, 6 mai 2017

Învață-mă s-ascult Cuvântul,


Povățuiește-mă în adevărul Tău și învață-mă …
Psalmul 25.5
Învață-mă s-ascult Cuvântul,
Stăpânul meu preabun,
chiar de s-ar despica pământul
și furios ar bate vântul,
învață-mă s-ascult Cuvântul
și lui să mă supun.

Învață-mă să fiu statornic,
în rânduiala Ta,
fă-mi sufletul mereu mai dornic,
în ascultare tot mai spornic,
învață-mă să fiu statornic
și să rămân așa.

Învață-mă lucrarea-Ți toată
și-ntreg să fiu în ea,
dă-mi o cunoaștere curată,
de rătăcire dezlegată,
învață-mă lucrarea-Ți toată,
să nu-mi fac voia mea.

Învață-mă deplin iubirea,
păzește-mă de rău,
să-mi înnoiești prin ea simțirea,
spre Tine să-mi îndrept privirea,
învață-mă deplin iubirea
și Adevărul Tău.

Tu toate să mă-nveți pe mine,
Stăpânul meu ceresc,
căci numai învățat de Tine,
pricep ce-i rău și ce e bine,
pricep Scripturile divine
și știu cum să trăiesc.

Sămânţa Bună

Ocazia cea mai bună

Un credincios a dat unui om o broșură. Acesta a refuzat-o cu cuvintele:
- “Nu sunt credincios – și încă trăiesc!”.
Atunci, credinciosul i-a spus:
- “Desigur, văd lucrul acesta. Dar sunteți obligat să folosiți un cuvințel care are multe să spună”.
- “Eu, obligat?”, protestă omul.
- “Sigur, căci spuneți: Și încă trăiesc. Sunteți obligat să spuneți acest «încă», pentru că știți că, indiferent că sunteți credincios sau nu, trebuie să muriți. Sunteți de părere că sunteți un om liber, dar de fapt nu sunteți!”
Apoi, credinciosul continuă să-i spună acelui om despre Domnul Isus, care a devenit Om, pentru a muri și apoi a învia din morți, pentru ca El “să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor”.
Omul l-a întrerupt cu un gest apărător:
- “Nu permit, ca să-mi inspirați teamă. Când va fi odată așa de departe, voi muri de bunăvoie, în zilele de astăzi este posibil aceasta fără dureri!”.
- “Aveți dreptate și nu. Să mori este posibil în zilele noastre fără dureri corporale. Dar când veți coborî undeva, va trebui să urcați în același timp altundeva. Domnul Isus Însuși a spus, că oameni ca dumneavoastră își vor deschide ochii sufletului lor în locul de chin!”
-“Timpul este cel mai bun sfătuitor”, a spus omul și a vrut să plece.
-“Stați”, strigă celălalt, “și aici faceți iarăși o greșeală mare. De partea cealaltă este totul definitiv și veșnic. Atunci nu se mai poate schimba nimic!”.

(Sursa: SĂMÂNȚA BUNĂ / http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna)

Pomi, izvoare, suflete..

         Nenumărate au fost clipele când credeam că toată umanitatea a fost compromisă.. infectată de egoism și superficialitate.      ...